O „nouă” zi în care schimb... nimic!

Ţin să reamintesc, tot ce scriu aici face parte din trecut.

O „nouă” zi. Una în care trăiesc tot ce am trăit ieri, alaltăieri, luna trecută, anul trecut.  Aş vrea să schimb ceva,  să scap de rutină, dar nu ştiu cum.

 Oricum, nu am timp să gândesc  deoarece îmi sună alarma. Trebuie să  plec la şcoală. Cu gândul că poate astăzi va fi diferit, mă spăl, mă îmbrac şi am plecat către destinaţie. Pe drum mă întâlnesc cu cei cunoscuţi, le urez o bună dimineaţă cu un zâmbet fals, apoi îmi continui drumul, ca întotdeauna. Ajung în tramvai unde observ feţe triste, oameni trişti. Apoi mă întreb, oare de ce chiar toţi sunt trişti? O fi din cauza gândurilor la cum va fi ziua de muncă sau şcoală? O fi din cauza trezitului de dimineaţă? Sau poate chiar sunt trişti şi nu simt nevoia să zâmbească. Îmi pun întrebarea asta, dar îmi continui drumul pentru că nu am timp să gândesc. Se apropie ultima staţie, încerc să cobor, dar nu pot pentru că urcă oameni grăbiţi, fără să mă lase să cobor. Ajunsă la destinaţie, sunt obligată să ascult manelele colegilor şi să tac, asta din bun simţ. Apoi îmi bag căştile şi intru în lumea mea. Dar înjurăturile  dintre cei din jur mă scot din visul meu, aşa că sunt din nou obligată să le ascult toate apelativele. Orele încep, din nou colegii mei ies în evidenţă prin glumele proaste pe care le fac la adresa celor cărora la sfârşitul semestrului, le stau în genunchi, rugându-i  să îi promoveze. Dar tac din nou, e treaba lor. În pauză vin tot felul de prieteni care mă întreabă de ce sunt tristă, dar le răspund negând ceea ce spun ei, bineînţeles, cu un zâmbet larg.  Orele se termină. Sunt invitată de prieteni în club, dar eu refuz spunându-le că nu am timp. Ajung acasă şi mintea încearcă să se elibereze, aşa că fără să vreau, iau caietul şi încep să-mi scriu gândurile negre:

                „M-am săturat absolut de tot. M-am săturat de oamenii din jur, de vorbele lor, de faptele lor. Nu înţeleg şi nu voi înţelege de ce nu există o zi în care toată lumea să fie veselă, o zi în care măcar o înjurătură să nu aud. M-am săturat de mine şi de persoana mea, nu vreau să mai trăiesc, sincer. Totul e un deja-vu. Mi-e greu, mi-e tare greu să trăiesc fără o MAMĂ, cu gândul că nu voi ajunge nimic niciodată. Sunt o pesimistă, şi ştiu că tot ce fac nu e bine. Mă simt depăşită de situaţie, nu pot să mai trăiesc. Vreau un loc în care să am linişte, să nu mă deranjeze nimeni. Să scap de persoanele false din jurul meu. Vreau să dorm adânc şi să nu mă mai trezesc...”

  

Şi gândurile astea trec, iar eu încerc să fac altceva, dar nu reuşesc decât să aştept o „nouă” zi...